Biserica

Mândria celor de la Rotunda e biserica din lemn cu Hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”. Din dată ce vezi lăcaşul micuţ, de parcă e o casă ţărănească de pe timpuri, rămâi impresionat că de la 1802, când a fost atestat documentar şi până astăzi se păstrează cu sfinţenie de enoriaşi, care de fiecare dată vin cu sufletul deschis la slujbe. Pe parcursul istoriei, locuitorii satului au ţinut ca biserica să fie întotdeauna îngrijită, făcând danii la reparaţiile din 1831, 1878, 1892. În 1941 ea este ridicată pe un soclu de piatră, iar în anii 90 – reconstruită, respectându-se arhitectura veche.
Stând în faţa lăcaşului, am contemplat cum soarele lumina cei trei bulbi decorativi cu cruci de pe acoperişul lăcaşului sfânt.În peisajul de iarnă, am admirat şi clopotniţa aflată la vreo 12 metri de biserică. Aveam impresia că suntem în anii în care nu mărimea lăcaşului conta, ci marea credinţă a oamenilor. Cei de la Rotunda spun că în casa lui Dumnezeu e loc pentru fiecare, important e să vii cu inima curată. Spiritul creştinesc, speranţa, convingerea în forţa divină, statornicia faţă de neam sunt cultivate de secole, mai ales că unul dintre numele de familie răspândite la Rotunda este Credinţa. 
Iata cele mai vechi fotografii cu biserica din Rotunda :


Iata cum a fost pina in 2012 :

 

Si iata cum este in prezent !:

Deci va astepta cu drag sa veniti la biserica  ca sa vedeti totul personal  !!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu